Ca o noapte într-un club super glam

ziuaincarenusecumparanimic

”Ziua în care nu se cumpără nimic”, o producție a secțiunii 9g (noua generație) din cadrul Teatrului Național București, începe în forță, încă de cum intri în sală, din foayer, bum-bum-bum, ca o noapte într-un club super glam din București. Lift up your spirit, urmează ceva, și într-adevăr mi-au captat atenția.

Ziua in care nu se cumpara nimic - comedie!

Urmatoarea reprezentatie: Vineri 13 martie ora 20:00

Bilete online pe site-ul Tnb.ro sau pe Bilet.ro

Piesa spune povestea cîtorva tineri care vor neapărat să demonstreze ceva, să atragă atenția asupra ceva: Petra (Ilinca Harnut) și Andrei (Rolando Matsangos) vor să atragă atenția asupra consumerismului și a exploatarii muncitorilor din lumea a treia printr-un eveniment foarte… ”exploziv”, Kati (Cristina Gavrus) si Irina (Olivia Alexandra Nita) vor să devină vedete cu orice preț, Toma (Andrei Morariu) și Petru (Emil Mandanac) vor să imbunătățească cumva condițiile din azilul de bătrîni în care lucrează iar Ana (Simona Cuciurianu) nu mai vrea să fie doar o simplă vînzătoare. Aceste personaje și poveștile lor se întîlnesc la mall, cu prilejul unei eveniment care va avea consecințe ireparabile în viețile tuturor.

Textul lui Kim Atle Hansen, povestit foarte, foarte mult la persoana a III-a, scoate în evidență un fel de decontectare de la realitate, atît interioară cît și exterioară a personajelor. Ca și cum aș povesti eu: ”Laura scrie un text, Laura scrie despre ”Ziua în care nu se cumpără nimic”, Laura apasă butonul ”publică”. Și apoi, după ce termin de scris chiar apăs butonul ”publică”. Personajele vorbesc, deci, despre ele ca despre niște personaje care au o poveste apoi chiar pun povestea respectivă în practică. Poveste care pare a fi mai mult împrumutată din imaginarul colectiv de acum: cum ar fi s-o împușc pe cea pe care o invidiez, cum ar fi să pun o bombă la mall în semn de protest, cum ar fi să organizez un protest în față la primărie, să fiu original, să duc bătrînii dintr-un azil la mall? Cum ar fi să-mi pun toate fanteziile astea în aplicare și apoi să trăiesc consecințele cu detașarea cu care te uiți la un film de acțiune? Iar această detașare interioară față de acțiunile exterioare e însoțită de o mare și veritabilă cruzime, cruzime acceptată de toți ca un lucru normal. So what? Get over it! – parcă ar fi motto-ul acestei generații. Treci mai departe, orice ai face și orice ți s-ar întîmpla.

Fac o constatare care mă îngrijorează la 2 luni după acest spectacol: e posibil să existe acolo, în lumea largă, tot mai mulți adulți care nu mai fac diferența între fantezie și realitate. Nu cred că tocmai asta a vrut să spună Atle Hansen dar asta reiese și e, sincer, de cugetat.

Regia lui Horia Suru – un regizor despre care se vorbește cu simpatie printre actori – și scenografia lui Bogdan Costea ne duc fix într-un univers urban în care legăturile emoționale reale lipsesc și sînt înlocuite de tehnologie. Există deci, regie, și nu fac degeaba această precizare ce pare banală, pleonastică, multe spectacole azi arată ca și cum n-ar avea nicio regie, există un decor modern, chiar dacă nu e original, dar lipsa de originalitate este cumva, nu?, o caracteristică a prezentului prea plin de volume paralelipipedice lipsite de personalitate, costumele sînt foarte frumoase, am remarcat și machiajul expresiv, excesiv, glossy și trendy, n-aveau cum să-mi scape proiecțiile, iar, foarte pe val, inserturile video, live dj-ul, maniera de interpretare. Am admirat tinerețea, frumusețea, entuziasmul, energia tuturor. Bine că au voce, bine că pot cînta live, că se pot mișca, pot dansa, se pot amuza și bucura că sînt pe scenă.

Pe mine piesa m-a lăsat rece. Asta era și intenția dar parcă… prea rece. Deși puteam aprecia calitățile spectacolului nu înțelegeam de ce nu simt nimic. Ei bine, puțină documentare nu strică niciodată. Kim Atle Hansen este dramaturg, actor și activist norvegian iar “Ziua în care nu se cumpara nimic” e piesa lui cea mai cunoscută, montată deja în Anglia, Brazilia, Italia, America și Rusia.

“Acest text este gîndit mai degrabă pentru o convenție performativă decît pentru un tip de joc motivat emoțional.” – spune el și asta explică în parte lipsa emoțiilor din acest spectacol. “Ziua în care nu se cumpara nimic”  e un spectacol care vrea să comunice cu tine la nivel rațional, nu emoțional. De aici textul scris la persoana a III, regia și jocul detașat. Așa că, dacă ești sătul de atîta emotivitate latină, de văicăreli și sensibilități și puncte moi peste tot în jur, poate chiar o să apreciezi un spectacol curat, viu, și care te întreabă direct: cum ar fi să ne punem în practică gîndurile, fanteziile, chiar și alea distructive, fără să simțim nimic? Un spectacol de văzut pentru montarea îngrijită, pentru entuziasmul cu care se joacă, pentru chipurile încă noi.

(Laura Ilinca, My Cult Events)

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.