Marilena Preda-Sânc, Artist vizual, despre spectacolul "Ziua..." in revista Contrapunct

Ziua în care nu se cumpără nimic.

 Teatrul astăzi ca performance total îşi adjudecă intermedialismul multimedium- urilor vizuale. Scena devine un spaţiu neconvenţional, actorii îşi multiplică prezenţa întruchipând caractere extrase din cotidian şi recontextualizate în lumi utopice / absurde / reale. Ziua în care nu se cumpără nimic este un spectacol de teatru contemporan în care imaginea virtuală - video proiecţii - actează emblematic într-un proces scenic creativ de text / sunet mixat / Video Art /Body Art. O scenografie media completată de o instalaţie creată din mai multe volume (cutii de carton) modelează o imagine hologramatică, deconstruită simbolic la sfârşitul piesei prin autodistrugere. Spectatorii contemplă imaginea scenică şi au o atitudine participatorie datorită jocului seducător al tinerilor actori - frust, agresiv, amprentat de o poematică existenţială. Ziua în care nu se cumpără nimic se afirmă ca un spectacol de teatru multimedia care impune o nouă vizualitate teatrală. Actorii evoluează în formule comportamentale complexe de la atitudini spontane imprevizibile la mecanisme corporale de teatru-dans solicitante.

(Marilena Preda-Sânc, Artist visual­­)

Fără a avea o legătură cu teatrul în mod direct , am acceptat provocarea de a face parte din acest proiect   începând cu  spectacolul lectură.

Relaţia actor/personaj/povestitor este partea care m-a atras cel mai mult la acest text. În producţia spectacolului interacţiunea actorilor cu camera  a fost un “joc” asumat de comun acord fără a avea un scop precis, urmând ca în postproducţie, în paralel cu repetiţiile care conturau relaţia celor trei personalităţi să influenţeze imaginea finală.

 Proiecţiile împreună cu scenografia devin un personaj care  ilustrează dar  şi  ironizează evoluţia personajelor păstrând însă echilibrul scenei .Pe lângă conţinutul original, cel “cules” este format dintr-un mix de informaţii vizuale întâlnite în viaţa de zi cu zi ( reţele sociale, cluburi, oraş) proiectat într-o alegere aleatorie în fiecare spectacol.

Capitalismul este pus la îndoială cu toate problemele lui actuale iar principalele monoloage susţin prin text un mesaj clar:”Schimbarea nu este niciodată plăcută”. Piesa poate fi însă  interpretată la mai multe nivele, în funcţie de influenţele şi valorile fiecărui individ. Ea insasi gravitează  într-un context politic , social şi spaţial complex. Numai faptul că se joacă într-una din sălile T.N.B. ,respectiv în Piaţa Universităţii în perioada alegerilor , dar şi în faţa  unui final de tranziţie  nou/vechi pe care România îl traversează,  poate să creeze o vibraţie diferită fiecărui spectator.

(Răzvan Mihalachi – artist vizual in proiectul Ziua in care nu se cumpara nimic)

Ziua în care nu se cumpără nimic” este un proiect la care am ținut cu toții foarte mult. Eu și majoritatea colegilor mei am participat la cel puțin unul dintre protestele care au avut loc în ultimii doi ani. Am crezut și credem în importanța ideii de protest, a responsabilizării societății.

Piesa aceasta pune problema protestului într-un mod echidistant. Un mod care surprinde și inutilitatea protestului consumat în fața calculatorului, dar și absurdul luărilor violente de atitudine, al semnalelor explozive de alarmă care nu-și ating niciodată scopul, pentru că efectele imediate ale fiecărei acțiuni de acest tip sunt mult mai dramatice și mai memorabile decât mesajul pe care încercau să-l transmită.

Am vrut ca spectacolul să fie cât mai reprezentativ pentru universul vizual pe care-l (re)prezintă. Cu ajutorul elementelor video am reușit să creem un produs cât mai aproape de ceea ce vroiam să transmitem. E interesant, ca actor, să joci într-un context în care marea parte a decorului e imaterială. Convenția de joc pe care ne-o propusesem era oricum extrem de decupată și de schematică, personajele fiind reprezentate prin nenumărate elemente împrumutate din desene animate, din filme și seriale cu care am crescut cu toții. A fost o rearanjare a multor elemente ale culturii pop, care nu ar fi fost clară și vizibilă pentru public fără contribuția esențială a planului video. Să joci într-un spațiu gol fizic dar plin vizual a fost extrem de interesant pentru mine, ca actor. Am putut să mă raportez la toată scena ca fiind un spațiu de joacă, unde pot să alerg cât vreau fără să stric nimic, având în același timp conștiința faptului că, pentru spectatori, spațiul acesta e departe de a fi gol.  

(Ilinca Hărnut. actriță, traducător, producător)

Articol preluat din publicația Contrapunct

Contrapunct este o revistă de literatură şi arte, independentă, editată de Fundatia pentru literatura si arte vizuale Contrapunct, cu apariţie bianuală.

A apărut la Bucuresti la data de 9 ianuarie 1990 sub comitetul director format din Mircea Cărtărescu, Ioan Groşan, Ion Bogdan Lefter, Cristian Moraru şi Mircea Nedelciu.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.