ZIUA-N CARE PLECI CU GÂNDURILE-NTORTOCHIATE

Ziua in care nu se cumpara nimic - comedie!

Urmatoarea reprezentatie: Sambata 28 februarie 20:00

Bilete online pe site-ul Tnb.ro sau pe Bilet.ro

La TNB, cel mai mult mă încântă cozile mari de la garderobă, de după spectacol. În timp ce-mi aștept rândul în mulțime, ascult impresii de la ceilalți.

Nu dispare eternul „interesant” care n-o să-mi fie vreodată pe plac. „Hmm, și lui Mihai chiar i-a plăcut asta?”. „Cam prea negativist ilustrat totul”. Cam asta spuneau spectatorii duminica trecută, după piesa de teatru Ziua în care nu se cumpără nimicunul dintre proiectele 9G (Noua Generație) la TNB.

În piesă, regăsim mai multe grupuri frustrate pe societatea în care trăim. Avem un grup de bătrâni de la azil și îngrijitorii lor cu ambiții, avem două surori care cântă într-o trupă și una e mai bună ca cealaltă, hence, factorul invidie. Avem fotograful ratat și prietena naivă (care-nu-e-chiar-atât-de-naivă). Câteva tipologii pe care le regăsim în viața de zi cu zi, superficiale, vulgare unele, înguste la minte, avide de afirmare și spotlight, care iau decizii pripite și care nu văd mai departe de următoarele două ore. Sau văd, dar văd atât de prost.

Teaser video: https://www.youtube.com/watch?v=jrFK41WNwH8

Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi pe alocuri. Că e trist ce se întâmplă. Nu poți să râzi la o scenă în care două personaje se hotărăsc să pună o bombă la mall. În aceeași zi în care niște bătrânei vin să facă un protest și în care alte sute de oameni vin în căutări. Dar te pufnește parcă râsul de prostia deciziei, te pufnește rândul când te gândești că sunt oameni pe lumea asta care văd doar soluțiile radicale și care nu vor să înțeleagă mai mult. Trebuie să se întâmple ceva cu efect imediat pentru satisfacția proprie, restul nu contează. Nu, m-am hotărât, nu e amuzant deloc. Ca spectator, tinzi să devii confuz, ceea ce e bine – pentru că vei fi atent la parcurs, ca să încerci să te lămurești.

Pe unul nu-l duce capul la mai mult, doar la pus bombe. Alții sunt sufocați și presați de bara asta zilnică pe care încearcă echilibristică. O bară la înălțime, pe care îți ia mult să te cocoți. Faci eforturi să stai acolo sus, în picioare și când în sfârșit ai reușit, zâmbești a victorie, dar nu pentru mult. Vine cineva acușica și-ți face vânt în timp ce te aplaudă. „Ah, felicitări..dar ce păcat, era un om bun. Noroc că-i pot lua eu locul”.

Ziua în care nu se cumpără nimic instigă. Te revoltă. Într-adevăr gândești ca fata din hol care zicea că totul e prezentat negativist. Pleci gândindu-te, nu se termină totul când i-ai dat doamnei de la garderobă numărul și ți-ai luat geaca la schimb. Te gândești la alte modalități în care poți schimba lucruri în bine, tu, ca individ. Putem să ne amintim că avem și bune în viețile noastre, doar că nu suntem dispuși să ne facem timp să ne gândim.

Piesa spune că societatea e de vină: ea te îmbolnăvește, ea te împinge, ea te ține în suspans, ea te mai liniștește un pic, ca un montagne russe, apoi iar îți ia. În ce moment începem să ne dăm seama că e penibil să mai dăm vina pe societate? Mai ales pe societatea românească. Că suntem și noi indivizi capabili de a lua decizii (cei care din fericire sunt). Cum ar fi să încercăm să ne uităm în oglindă înainte de a tot încerca să cârpim societatea? Noi tot rupem bucăți din ea, ca să se vadă gaura. Că doar la rău reacționăm. Abia când ești evacuat dintr-o casă, poți începe să cauți soluții, mai greu să previi (apropo de o discuție recentă, cu o prietenă).

Piesa e un manifest al superficialului, e un film în care nu poți empatiza cu nici un personaj. Poți doar s-o plângi de milă pe fata care rămâne fără mâini în urma exploziei la care fusese părtașă și de care nu-i pasă nimănui, de fapt. E un experiment ce trebuie încercat pentru clătinare de gânduri. Ca s-o citez pe draga mea Simona Cuciurianu, aici cu rol de femeie neîmplinită care e nefericită de fericirea altora, „e ca și cum ai da confetti după o crimă. Contradictoriu, macabru și absurd”.

Îți vine să te duci în față să le spui tu cum ar trebui să decurgă piesa și cum se întâmplă și lucruri decente, cum lumea întâi e mai mult decât un univers în care oamenii fac rău voit și nu știu sensul lui „civilizat”. Dar și dac-ar fi vrut cineva să ajungă în față și să se bage în seamă, n-ar fi avut loc, pentru că Sala Mică de la TNB a fost plină ca o oală cu sarmale în ajun de Crăciun.

Absurdul atrage întotdeauna, pentru că naște polemici și e imprevizibil. Schimbarea nu a fost niciodată plăcută (spun ei). Debatable, right?

PS: un mare thumbs up pentru scenografie, DJ și pentru partea tehnică. Și-mi place la nebunie când găsesc actorii pe scenă. Să se tot facă, parcă-i simt mai aproape pe actori și-mi place.

Articol preluat de pe blogul Neavizate.

Multumim! 

Va asteptam la teatru!

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.